Minunata și imprevizibila Indie

prima parte

Povestea plecării în India a început la fel de frumos și imprevizibil cum a fost, de fapt, toată călătoria. De când mă știu mi-am dorit să văd India. După ce am început să meditez și să citesc mai multe despre India, mi-am dorit și mai mult. Descoperirea lui Sadhguru m-a obligat să pun în lista de dorințe călătoria în India.

Totul a început pe 9 august 2018, când am dat peste un anunț al lui Sadhguru despre programul ”The DNA of success”, ce urma să aibă loc între 22 și 25 noiembrie în ashramul ISHA de lângă Coimbatore. Nu știu ce mi-a venit, însă pe loc am intrat în contul meu și am verificat zborurile disponibile către India. Aveam în jur de 70.000 de mile în cont și am găsit, bineînțeles, bilet de cumpărat cu mile cu reducere 50%. Am simțit că asta e! Așa că am sunat-o pe loc pe Cătălina: ”Frumoaso, hai să mergem în India la Sadhguru!”. Era în jurul orei 10 dimineața, ea abia plecase de acasă. Îmi zice: ”Stai, abia am plecat de acasă, să mă gândesc, să vedem cum facem… da, ar fi frumos”. La câteva minute o sun din nou, îi zic din nou de prețul pentru biletul ei și, gata! Mergem în India. Seara mi-am luat biletul de avion, să fiu sigur că nu pierd reducerea, am făcut cererea electronică de viză la care am primit răspuns pozitiv la 18 ore de la trimitere, iar a doua zi seara am luat biletul Cătălinei. Frumos și imprevizibil 🙂 … ca moment.

Apoi o anunț pe mama: ”megem în India!”. La care ea: ”Daaa, mergem în India!!” O bucurie sinceră se vede pe fața ei 🙂 Se prinde că era vorba doar de noi, însă prea târziu: după ce închid apelul schimb 2 vorbe cu Cătă și o sun din nou: hai, mama, și tu! Și uite așa am făcut o gașcă de 6 oameni (eu, Cătă, mama, sora ei Delia și iubitul ei Alfio, plus Doriana, o prietenă a mamei) dornici să mergem să vizităm o țară total diferită (nu știam eu că e chiar așa, însă mă gândeam că se aseamănă cumva cu Indonezia, pe care am vizitat-o în 2008 și 2009).

Lucrurile au decurs apoi încetișor… nu știam cum exact să facem, erau așa multe de văzut, programul ne mânca 4 zile din cele 15 acolo (am plecat pe 15 noiembrie dimineață și ne-am întors pe 1 decembrie). Însă, lucrurile se mai clarifică cu 5 săptămâni înaintea zborului de plecare. Deși ne înregistrasem la program, nu primisem decât un email automat de confirmare. Așa că mă decid să le trimit un email și să-i întreb care-i programul, cum se procedează cu cazarea etc. La care primesc un răspuns destul de sec: programul este dedicat proprietarilor de firmă și celor cu poziții înalte în firme gen CEO, CFO etc. Hmm… zic, ce-i asta? Și eu sunt proprietar de firmă. Așa că le spun asta printr-un email ca atare. La care răspunsul lor mă lasă perplex: îmi trimit un email complet cu pașii de făcut pentru a participa la program, între care și plata: 7.000 USD. Zic: ”tare! merg în India, însă nu la programul lui Sadhguru 😐 ”. De unde 7.000 USD pentru program??! x2!! Așa că s-a rezolvat și dilema celor 4 zile în care nu știam ce program să le facem celor 4 cât timp eu și Cătă eram în program. Mă apuc de treabă: stabilesc orașele, fac rezervări, stabilesc obiective, după care încep să caut mașină de închiriat. Urma să facem în total vreo 1.700 – 1.800 km prin sud-vestul Indiei. Îm dau seama că sunt singurul nebun care vrea să conducă în India. Așa mă lovesc de prima problemă: toate site-urile de închirieri cereau număr de mobil de India. Găsesc un site cu o ofertă foarte faină (o reducere de 20%) care îmi place, dar tot așa, cere obligatoriu număr de mobil indian (confirmarea se face pe SMS). Măi să fie!! Vorbesc cu un prieten indian care mă pune în legătură cu fratele lui, care îmi dă un număr de India, îl pun în cont, primesc SMS de confirmare, uraa!!!! Am cont! Îmi încarc rapid în profil fotografii după permisul de conducere în secțiunea dedicată și fac rezervare, plătesc!!, după care mă trezesc cu email: permisul d-voastră a fost respins, nu este conform! Fac ochii mari, mari! Asta ce mai e? Îl șterg și îl upload-ez din nou. La fel! Am termen până la sfârșitul zilei, parcă, să am permis acceptat. Tare! Caut adresa de email de suport și le trimit mail. Răspunsul mă dă pe spate: primesc un răspuns generic că permisul meu nu se încadrează să conduc LMV. Ce-o mai fi și asta?? Le răspuns că permisul meu este perfect valabil, să se uite la categoria de vehicule. După un schimb de vreo 3 emailuri în care primesc același răspuns standard, mă apuc să caut în termeni și condiții. Constat că poți închiria o mașină doar dacă ai permis indian LMV (light motor vehicle). Băh, ești nebun??! Ce mai e și asta? Am condus și închiriat mașină în SUA și în Indonezia, dar n-am mai auzit de așa ceva. Îi zic fratelui prietenului meu, care vine cu o idee: pune permisul meu. Hmm… zic, să încerc. Le încarc pe amândouă: și al meu și al lui. După alte 30 min vine mail: permisul a fost acceptat. Tare, zic. Și intru în cont, să văd. Surpriză: contul nu mai avea numele meu, ci numele fratelui prietenului. Never ending story! 😀 Cum naiba să închiriez mașina pe numele lui? Mă oprește poliția doar o dată. Și apoi, alte încurcături ce pot apărea.

Mă uit pe rezervare: ”total paid: 28.000 rs, refundable: 0”. Pe buneee??! Ăștia mi-au luat banii fără să mă întrebe de permis și acum îmi zic că nu-i mai văd?? Ba mi-au mai schimbat și numele contului fără să mă întrebe. Noroc că-s antrenat, o iau ușurel și zic: n-are cum. Trag aer în piept și apăs pe ”cancel booking”. Da… apare un calcul frumos din care reiese că-mi returnează toți banii mai puțin vreo 200 rs (adică mai puțin de 2 euro). Uraa! Din nou 🙂 Am banii înapoi. Însă situația mașinii a rămas nerezolvată. Uff!

Mă apuc să caut alte site-uri. Găsesc o altă firmă cu super prețuri, care acceptă și permise din alte țări însă doar însoțite de IDP (International Driving Permit). Altă bazaconie! Le dau email și-mi răspund că nu se poate altfel, asta e legislația la ei. Caut pe sfântul google… mă crucesc: doar iubitul nostru ACR (acum am aflat și eu care-i treaba că niciodată n-am înțeles) eliberează IDP-ul în România, pe baza permisului românesc, doar membrilor. Toată distracția, cu înscriere etc: în jur de 1.100 RON. Plus că e valabil doar 1 an!!! Ca să nu mai zic ce este de fapt: un formular (standardizat printr-o convenție din 1948 parcă) eliberat în 7 limbi străine în care scrie fix același lucru ca în permisul românesc. Pe diverse forumuri și articole văd mai mulți nemulțumiți care zic că în alte țări costă în jur de 20-50 euro sau nimic. Normal, cum să plătești atâția bani pentru un formular??

Mă apuc, încăpățânat, să caut alte opțiuni. Puținele pe care le-am găsit să accepte închirieri către străini au aceeași placă: IDP. Între timp mai trec câteva zile. Hmm… pun mâna pe telefon și o sun pe Delia: o rog să verifice cât ar costa să-și scoată Alfio permis internațional. Pe scurt, în alte 2 zile avem mașină rezervată pe numele lui Alfio, pe care l-a costat 50 euro să-și scoată permisul, valabil pe 3 ani.

Însă… pregătirea de plecare nu s-a terminat aici. A mai urmat un pas… previzionat diferit de noi. Cătă, deși stă cu mine din iunie, nu este încă divorțată datorită situației partajului, care nu este în totalitate rezolvată. Însă, în august, când am luat biletele de avion, cine s-a gândit că în noiembrie va fi încă în aceeași situație?? 😯  Noi nu! 😳 Așa că am luat biletul ei pe numele de fată 😀 Și, cu 2 zile înainte de plecare, cine sună și dă emailuri companiei aeriene pentru schimbarea numelui de familie din rezervarea ei?? Tot noi (a se citi ”eu”)! Din fericire, la 1 oră(!) după trimiterea emailului și cu mai puțin de 24 de ore înainte de zborul de plecare primesc răspuns pe email prin care îmi confirmă schimbarea numelui. Uraaaa!! Acum chiar suntem gata de plecare!! 🙂 🙂 🙂 

Mergem în India! 😎 

Sebastian

4 decembrie 2018, Roșu