Programarea mentală: cum am început o nouă viață – prima parte

Povestea mea începe undeva prin 1992-1993, când, în liceu fiind, am citit cartea ”Arta de a reuși în viață” scrisă de Dale Carnagie.

În special dacă ești foarte tânăr probabil trebuie să-ți amintesc ca la acel moment nu exista nimic din ceea ce vezi astăzi peste tot: smartphone-uri, Internet, aplicații și informație cât cuprinde.

Pentru a aplica metodele descrise în acea carte am folosit o tehnică de auto-hipnoză pe care am citit-o într-o altă carte, fix în aceeași perioadă. Din păcăte nu-mi amintesc acum numele cărții de hipnoză, însă știu că la acel moment cartea a avut un impact enorm: am înțeles că mă pot ”programa” cumva, că-mi pot scrie programe în minte. Așa că în multe din seri adormeam în patul de fier al liceului de poliție din Buzău repetându-mi în minte diverse fraze pentru creșterea abilităților personale și pentru a ”învăța mai bine” pentru examenul ce urma să-l dau la Academia de Poliție.

M-am inspirat din această tehnică inclusiv pentru a mă pregăti la limba franceză: aveam un walkman din acela cu casetă 😀 cu care am înregistrat-o pe profa de franceză (cu acordul ei, bineînțeles!) cu care făceam pregătire vorbind despre diverse teme de admitere și pe care le puneam seara, la culcare, la căști, și le ascultam până adormeam… și după 😉 Da, creierul nostru primește informații și când dormim așa că eu m-am pregătit atunci și în somn 😎 

 Mai târziu au fost diverse momente în viață în care am folosit tehnica de auto-hipnoză, însă nu regulat sau organizat…

Oricum, am folosit-o în mod special pentru a învăța mai bine/repede și nu am reușit să o folosesc eficient pentru a-mi modifica obiceiurile și comportamentele… tendințele naturale. Eram – așa cum a reieșit și în testul dat într-o oră la Psihologie – coleric! 👿 Mă enervam rapid, ”îmi sărea țandăra” și ieșeam rapid de sub control 😡  Mă refer la acele momente de enervare pe care le au majoritatea oamenilor, de exemplu în trafic, când se înjură și se maimuțăresc între ei. Nebun nu eram, dovadă toate testele psihologice pe care le-am trecut fără emoții de fiecare dată când le-am dat. 😛 

Ca să revin: nu eram capabil în nici un fel să văd că mă enervez, cu atât mai puțin să mă și controlez. Mă enervam și gata! Vorbesc de interior, de cum mă simțeam eu, nu de exterior. Nu începeam să urlu sau să trântesc… de fiecare dată. 😆 

Un alt exemplu care arăta clar lipsa mea de liniște interioară era rosul unghiilor: aveam mai tot timpul câte un deget ”mâncat” sau ros… Urât! 🙄

Erau multe momente când îmi repetam în gând că ”sunt puternic” sau ”am încredere în mine” sau alte și alte formule. Totuși, nu simțeam că este suficient ceea ce fac. În plus, au venit peste mine diverse evenimente de viață precum divorțul care nu mă lăsau să am un echilibru interior adevărat.

Ei bine, tot anul 2011 a fost pentru mine un an super stresant: tata era bolnav de cancer și nu arăta deloc bine situația. Despre asta am povestit pe larg aici. Îți dai seama că nu eram deloc în apele mele… La asta s-a adaugat, în 2012, moartea tatălui – în februarie, precum și a unui foarte vechi prieten din copilărie, Daniel – în martie. Eram copleșit. La înmormântarea lui Daniel nici măcar nu am avut puterea de a merge: am refuzat pur și simplu. Prea mult!

Tot 2012 am fost chinuit cu gândul că aș fi putut să fac altceva pentru tata – orice ca să îi fi fost mai bine, plus că mă gândeam deja la mine: multe articole, multe informații în care se scria despre cancer că poate fi genetic. Hmm…

Așa am ajuns în toamnă, noiembrie cred, să vorbesc cu un bun prieten despre programarea mentală la o cină pe care mi-o aduc perfect aminte într-un restaurant mexican pe care l-am frecventat mulți ani. Și pentru că în multe momente din viață am fost deschis și inspirat să văd sincronicitățile, am decis să merg la acel curs de programare mentală pe care el mi-l recomanda.

Cursul a fost pe 8 și 9 decembrie 2012. Două zile superbe, în care am început să cred că pot să fiu echilibrat cu adevărat. Am simțit atunci că se schimbă ceva la mine, însă nu îmi imaginam ce schimbări voi face..

Pentru că mi-a plăcut atât de mult încât am început schimbările imediat…

Cu drag,

Sebastian